Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că acordul privind ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar nu schimbă nimic în ceea ce îi priveşte pe românii din Marea Britanie şi s-a declarat optimist că acest acord va fi aprobat în Consiliul European. Uniunea Europeană şi Guvernul Boris Johnson au ajuns joi la o înţelegere privind producerea Brexit. Acordul va trebui aprobat de Consiliul European şi de Camera Comunelor. În cazul în care va fi respins, Boris Johnson este obligat să aplice o lege care prevede evitarea producerii unui Brexit fără acord.
"Pentru românii din Marea Britanie înseamnă şi ce a însemnat şi prima formă şi ar fi foarte bine dacă de data aceasta am ajunge la o înţelegere care pe urmă se pune în practică. În acord, lucrurile care au fost negociate şi acceptate de ambele părţi nu s-au schimbat, ele au fost păstrate, ceea ce s-a renegociat şi s-a schimbat în unele părţi este partea numită 'back stop', deci înţelegerea pe graniţa între Irlanda şi Irlanda de Nord. Sunt foarte bucuros că s-au făcut progrese semnificative. Acum trebuie să vedem dacă reuşim în Consiliu şi sunt optimist să aprobăm acordul, pe urmă să vedem dacă şi la Londra se va găsi aprobare pentru acest acord", a spus şeful statului înainte de reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.
El a reiterat că cea mai bună variantă ar fi un Brexit cu acord. "În cazul nostru, pentru românii noştri din Marea Britanie, ar însemna să le fie asigurate toate drepturile", a spus Iohannis.