luni, 20 mai, 2024

Klaus Iohannis, mesaj de ultimă oră: Noi, liderii UE, ne exprimăm angajamentul ferm de a continua să sprijinim Ucraina

Distribuie:

Publicat:

Membrii Consiliului European au adoptat, joi, o declaraţie în care condamnă războiul de agresiune început în urmă cu un an de Rusia împotriva Ucrainei şi subliniază că Uniunea Europeană va continua să sprijine Ucraina, anunță Agerpres.

"La un an după ce Rusia lui Putin a început războiul brutal de agresiune împotriva Ucrainei, noi, liderii UE, ne exprimăm deplina solidaritate cu poporul ucrainean şi angajamentul nostru ferm de a continua să sprijinim Ucraina", a scris preşedintele Klaus Iohannis, joi, pe Twitter.

Membrii Consiliului European apreciază poporul ucrainean pentru hotărârea cu care luptă

Membrii Consiliului European apreciază poporul ucrainean pentru hotărârea cu care luptă, afirmând că agresiunea Rusiei este o crimă împotriva păcii.

"Acum un an, Rusia lui Putin a început războiul brutal de agresiune împotriva Ucrainei. Poporul ucrainean a dat dovadă de o tărie incredibilă în apărarea patriei lor şi a principiilor de bază ale dreptului internaţional împotriva agresiunii ruse. Au arătat hotărâre în apărarea democraţiei şi a libertăţii, rezilienţă în faţa greutăţilor şi demnitate când au avut de înfruntat crimele Rusiei. Poporul ucrainean a arătat lumii întregi că decizia privind viitorul Ucrainei aparţine doar ucrainenilor. Nicio ţară nu are dreptul să îşi invadeze vecinul sau să îi violeze suveranitatea şi integritatea teritorială. Această agresiune este o crimă împotriva păcii. Ea violează Carta ONU, valorile ONU şi valorile omenirii. Nu putem şi nu trebuie să rămânem pasivi în faţa unor astfel de crime. Rusia a vizat în mod sistematic civili, a distrus oraşe şi a atacat identitatea ucraineană. Suntem hotărâţi să ne asigurăm că toţi cei care sunt responsabili pentru crime de război şi alte crime grave comise în legătură cu războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei vor fi traşi la răspundere", se arată în declaraţia membrilor Consiliului European, postată pe site-ul instituţiei.

Continuarea pe stiirpesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img