Legea a intrat ASTAZI in vigoare! Ce trebuie sa stie toti SOFERII din Romania

0
75
De astazi, 12 iulie, a intrat in vigoare o serie de modificari aduse legii asigurarilor obligatorii de raspundere civila auto.  

Potrivit observator.tv, principalele modificari identificate de specialisti ce se vor aplica de acum asigurarilor auto obligatorii si de care vor trebui sa tina cont toti proprietarii de masini sunt urmatoarele: apare asiguratul cu risc ridicat – se va introduce ideea de asigurat cu risc ridicat. Persoanele incadrate la aceasta categorie se vor putea adresa Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din Romania ca sa obtina o oferta de asigurare, iar aceasta institutie va face o oferta si le va aloca unui asigurator RCA pentru incheierea contractului de asigurare.

La suspendarea contractului RCA vei ramane fara placutele de inmatriculare – suspendarea la cerere a contractului de asigurare RCA va fi in continuare o posibilitate atunci cand este vorba de suspendarea dreptului de circulatie al vehiculului sau de imobilizarea acestuia. Totusi, proprietarii vor trebui sa depuna placutele cu numarul de inmatriculare la autoritatea in cauza, desi acum nu exista o asemenea obligatie.

Raspunsuri mai rapide la cererile de despagubire – referitor la solutionarea cererilor de despagubire, Legea nr. 132/2017 va veni cu o schimbare semnificativa fata de regulile actuale. Concret, asiguratorii RCA vor trebui sa dea un raspuns ferm in 30 de zile de la data la care cererile de despagubire sunt inaintate de asigurati. In prezent, OUG nr. 54/2016 este un pic mai permisiva, fiind stabilit ca solutionarea se face in 30 de zile de la data inaintarii cererii, dar nu mai tarziu de trei luni de la data avizarii daunei.

Asiguratorii RCA te vor anunta ca expira contractul – o alta noutate in raport cu cadrul legal actual este introducerea obligatiei asiguratorilor RCA de a-si informa asiguratii atunci cand contractele sunt pe cale sa expire. Mai precis, proiectul de lege dispune ca „asiguratorii RCA si intermediarii de asigurari RCA au obligatia sa informeze asiguratii/contractantii cu privire la incetarea contractului RCA si la posibilitatea de reinnoire a acestuia, cu 30 de zile inainte de incetarea contractului RCA”.

Compensarea directa va deveni decontare directa – compensarea directa, ce este prevazuta acum de Ordonanta RCA, va fi redenumita decontare directa. Decontarea directa va reprezenta un serviciu auxiliar de gestionare a daunelor, ce va fi ofertat obligatoriu de catre asiguratorii RCA, dar a carui achizitie va fi optionala pentru asigurati. In momentul de fata, compensarea directa este doar un mecanism facultativ de gestionare a daunelor.