Tabloul simptomatic in majoritatea situatiilor este reprezentat de colica reno-ureterala: lomalgie, iradiere inspre organele genitale, fara pozitie de ameliorare, disurie si polakiurie (usturimi la urinare, urinari dese in cantitate mica), hematurie (sange in urina – inconstant), greata si varsaturi, febra.
Cum se pune diagnosticul de litiaza renala?
Marea majoritate a pacientilor care se adreseaza medicului urolog se prezinta pentru unul sau mai multe episoade colicative. Diagnosticul se bazeaza in primul rand pe explorari imagistice: ecografia abdominala si radiografia abdominala pe gol ca prima intentie, computer tomografia acolo unde sunt neclaritati sau incertitudini. De asemenea sunt utile explorarile de laborator: functia renala – avand ca indicatori ureea si creatinina, hemoleucograma (evaluarea numarului de leucocite) si analiza urinii (sumar de urina si urocultura).
Care sunt complicatiile litiazei renale?
In ceea ce priveste calculii renali solitari, studiile arata ca pentru dimensiuni de pana la 4 mm exista 80% sanse pentru eliminare prin pasajul ureteral in timp ce pentru dimensiuni mai mari de 8 mm sansele scad sub 20%. Aceste situatii trebuie interpretate in functie de context, depindzand foarte mult de particularitatile anatomice individuale si in acelasi timp de alte modificari patologice coexistente (sindromul de jonctiune pielo-ureterala, stricturile ureterale, duplicitatea pielo-ureterala).
Orice calcul care blocheaza pasajul urinii poate sa dea nastere hidronefrozei (dilatatia rinichiului cu distrugerea parenchimului functional), infectiilor urinare, de la infectii mai putin severe pana la pionefroze (puroi la nivelul rinichiului), sepsei urinara (infectie generalizata in tot organismul cu punct de plecare urinar) sau socului septic (rata de mortalitate mare) si insuficientei renale acute.
Orice patologie litiazica netratata sau nemonitorizata poate sa conduca intr-un final la insuficienta renala cronica.
Tratamentul litiazei renale
Indicatiile terapeutice depind de starea generala de sanatate a pacientului si de rezultatul explorarilor imagistice. Pentru calculii de dimensiuni mici, care se afla deja la nivelul ureterului, se poate incerca un tratament conservator cu monitorizare ambulatorie (7-10 zile). Acest tratament consta in administrarea de antialgice, antispastice, antiinflamatoare nonsteroidiene, alfa blocante si antibiotice – in caz de infectie asociata, bai calde si cura hidrica, cu mentiunea ca in momentul in care se intensifica durerea aceasta din urma trebuie stopata pana la ameliorare.
In cazul calculilor multipli sau a celor de dimensiuni mari, tratamentele se impart in minim invazive si chirurgicale.
Cele minim invazive sunt reprezentate de ureteroscopie cu extragerea calculilor, litotritia laser ureteroscopica, ESWL (litotritia extracorporeala prin unde de soc), NLP (nefrolitotomia percutanata) si montarea de drenaj ureteral intern (insertia endoscopica a unui tub pe intregul traiect ureteral care faciliteaza drenajul urinii).
In cazul in care tratamentele minim invazive nu se preteaza pentru diagnosticul imagistic stabilit, se poate interveni chirurgical (prin abord clasic sau laparoscopic) prin urmatoarele tehnici: pielolitotomie, nefrolitotomie, ureterolitotomie.
Exista si situatii complexe in care inainte de interventia chirurgicala este necesara o degonflare a rinichiului prin montarea de drenaj ureteral intern, in prealabil, sau a unei nefrostomii.