Localitățile din România unde apa potabilă se dă cu porția, după program. Anunțul e oficial

0
74

Trăim vremuri grele, iar asta se vede în viața de zi cu zi. Seceta a pus stăpânire pe țara noastră, iar asta i-a făcut pe furnizorii de apă potabilă să dea apă cu porția în funcție de un program orar bine stabilit. Societatea Hidro Prahova SA, cel mai mare furnizor de apă potabilă din județul Prahova, a anunțat că în săptămâna 11-17 iulie, va distribui apă cu porția.

Hidro Prahova SA a anunțat că va distribui apă în mai multe localități cu porția. Decizia a venit în urma condițiilor actuale de secetă. Sunt afectate două orașe și 7 comune din Prahova. Reprezentanții societății au distribuit și informațiile necesare pentru ca localnicii să știe exact intervalul orar în care nu vor avea apă potabilă.

Ce orașe sunt afectate

Societatea Hidro Prahova a anunțat că în săptămâna 11-17 iulie cetățenii din 2 orașe și 7 comune din Prahova vor primi apă cu porția după un program bine stabilit. Unele localități vor fi afectate doar pe timp de noapte, iar altele chiar și în timpul zilei.

‘’Implementarea unui program de distribuţie a apei potabile are ca rol refacerea stocului de apă necesar consumului populaţiei”, precizează compania Hidro Prahova.

Care este programul de furnicare a apei

În săptămâna 11-17 iulie cetățenii prahoveni vor primii apă potabilă cu porția după un program bine stabilit, astfel că

Orașul Mizil – intervalul de oprire fiind cuprins între orele 23.00 – 5.00

Oraşul Urlaţi şi în comuna Gornet Cricov – intervalul de oprire fiind cuprins între orele 0.00 – 5.30

Comuna Gura Vadului – apa va fi oprită în intervalul 22.00-6.00

Comuna Ciorani – intervalul de oprire fiind cuprins între orele 23.00 – 4.30

Comuna Baba Ana – intervalul de oprire fiind cuprins între orele 23.00 – 5.00

Comunele Fântânele şi Vadu Săpat – apa va fi furnizată numai în intervalele 6.00-8.00 şi 18.00-21.00.