miercuri, 27 septembrie, 2023

Maria Grapini s-a dezlănțuit în Parlamentul European. Atac furibund la adresa Comisiei Europene: ‘Se folosește dubla măsură’

Distribuie:

Publicat:

Europarlamentarul Maria Grapini a cerut explicaţii Comisiei Europene pentru existenţa în continuare a mecanismului de cooperare şi verificare pentru ţara noastră, informează Antena3.ro.

Grapini susţine că autorităţile de la Bruxelles aplică un dublu standard: „Statul de drept, așa cum îl definește Comisia, este total diferit de ceea ce înțelegem noi, parlamentele naționale și statele membre. Statul de drept nu înseamnă că trebuie să legifereze Comisia, nu înseamnă că trebuie să schimbe șefi de instituții Comisia, așa cum recent în rezoluția pentru țara mea au fost scrise aceste măsuri absolut care țin de subsidiaritate, care n-au legătură cu atribuțiile Comisiei Europene.

Și vreau să vă spun domnule comisar, îmi pare rău că nu este și Consiliul, că se folosește dubla măsură. România îndeplinește, și chiar Parlamentul a constatat acest lucru încă din 8 iunie 2011, toate condițiile regulamentului Schengen și nu se află în  Schengen. Cetățenii noștri sunt tratați ca cetățeni de mâna a doua. Țara este discriminată. Companiile stau mii de ore și plătesc pentru acest lucru la controalele valame. De ce nu se ia decizia ca România să intre în spațiul Schengen? De ce avem un sistem MCV pentru două state? ”, a spus în discursul ei Maria Grapini.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img