Mesajul Cristinei Neagu, dupa accidentare, pentru colegele sale inainte de meciul cu Rusia: ‘Din toata inima pentru Romania!’

0
45

Căpitanul naţionalei feminine de handbal Cristina Neagu, care nu va mai putea evolua la Campionatul european de handbal după ce s-a accidentat grav în meciul cu Ungaria, a postat, vineri, un mesaj de încurajare pentru colegele sale care întâlnesc Rusia în semifinale, de la 18.30, potrivit Mediafax.

 

Cristina Neagu a suferit o ruptură de ligament încrucişat anterior în meciul cu Ungaria şi va fi indisponibilă pentru o perioadă de aproximativ șase luni de zile, atât cât durează recuperarea în astfel de cazuri. Prin urmare, ea nu va mai evolua la Campionatul European din Franţa. Handbalista a fost înlocuită de Bianca Bazaliu de la CSM Bucureşti.

"Haideți fetelor, din toată inima pentru România! Rusia – România de la ora 18:30 în semifinalele Campionatului European!" a transmis, vineri, Cristina Neagu, pe Facebook.

Naţionala feminină s-a antrenat vineri dimineaţă în Paris Bercy înaintea semifinalei cu Rusia, programată de la ora 18:30. La şedinţa de pregătire a participat şi Bianca Bazaliu, cea care i-a luat locul Cristinei Neagu în lotul de „16”.

Prima semifinală a Campionatului European de handbal feminin din Franţa, România – Rusia, este programată vineri, de la ora 18:30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.