Mesajul huseanului Nelu Tataru, pozitionat langa presedintele Iohannis : “ Iată că, astăzi, visul nostru, munca noastră, implicarea noastră a devenit #realitate. “

0
41

Huseanul Nelu Tataru, fostul ministru al sanatatii, a postat un mesaj odata cu semnarea  de catre presedintele Iohannis a actului normativ ce prevede ca toţi cetăţenii români care se află pe teritoriul României, au domiciliul sau reşedinţa în România, cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European şi cetăţenii Confederaţiei Elveţiene, precum şi străinii şi apatrizii care au domiciliul sau reşedinţa în România au dreptul garantat de stat la serviciile de natură medicală, socială şi de susţinere psihologică cuprinse în Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului .

“Așa cum v-am spus, faptele și acțiunile sunt cele care contează, mai ales în ceea ce privește #sanătatea.

Simt să împărtășesc cu dumneavoastră bucuria de a lua parte, dar mai ales de a contribui, alături de colegii mei, la Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului.

Iată că, astăzi, visul nostru, munca noastră, implicarea noastră a devenit #realitate.

Prin legea promulgată astăzi, se transpune în practică cel mai de preț drept, mai ales că vorbim despre o categorie de pacienți care se confruntă cu atât de multe provocări, care le pun la grea încercare #sănătatea si care au nevoie de opțiuni terapeutice adecvate.

Sănătatea, înainte de orice! De aceea, prețuiti-o și aveți grija de ea!

Mulțumiri tuturor celor care au făcut ca această speranță să devină posibilă! “ se arata in postarea fostului ministru Nelu Tataru

Planul Național de Cancer, în vigoare de la 1 ianuarie 2023

Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România este finanţat în principal de către Ministerul Sănătăţii, de la bugetul de stat. Suma aprobată anual pentru finanţarea planului naţional reprezintă cel puţin 20% din totalul fondurilor aprobate pentru desfăşurarea programelor de sănătate la nivel naţional de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, stipulează legea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.