joi, 2 mai, 2024

Mihai Trăistăriu, decizie radicală! Artistul, pregătit să-și întemeieze o familie: „Spuneam că vreau 12 copii, unul din fiecare zodie”

Distribuie:

Publicat:

Vedeta a făcut mprturisiri incredibile în cel mai recent interviu acordat!

Se pare că zilele de burlăcie ale lui Mihai Trăistariu sunt numărate! Nu, nimeni nu-l obligă să se lege la cap, el singur a luat hotărârea ca atunci când își va găsi jumătatea, să-și întemeieze o familie. Planurile lui în acest sens sunt destul de serioase, iar artistul este extrem de hotărât. 

Ultima relație a acestuia s-a sfârșit în luna decembrie a anului trecut, iar de atunci nu a avut parte decât de relații pasagere, care nu aveau viitor. 

„Viața personală s-a transformat, încep să îmi umplu programul. Nu sunt încrâncenat neapărat să îmi fac o relație. Ultima s-a terminat în decembrie și sunt puțin nervos din cauza asta. Poate nici nu mă pricep să păstrez o relație de lungă durată, habar nu am.

Nu îmi mai fac gânduri negative, am destule pretendente care îmi scriu, îmi trimit poze de toate felurile.

Dacă am nevoie de ceva, găsesc acolo  (râde). Așa și fac, când sunt singur și nu am relație, mă duc puțin, mă întorc acasă și aia e, ca să nu mă complic”, a declarat Mihai Trăistariu pentru cancan.ro.

COntinuarea pe wowbiz.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img