duminică, 26 mai, 2024

Ministerul Finanţelor a atras 90 de milioane de lei de la bănci

Distribuie:

Publicat:

Ministerul Finanţelor a atras, marţi, 90 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţiile de luni, când a împrumutat 1,156 miliarde de lei prin două emisiuni de obligaţiuni de stat de tip benchmark, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a unei emisiuni suplimentare a fost de 30 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în valoare de 140 milioane de lei. Valoarea celeilalte emisiuni suplimentare a fost de 60 de milioane de lei, iar băncile au subscris 160 de milioane de lei.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna decembrie 2021, împrumuturi de la băncile comerciale de trei miliarde de lei, din care 200 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 2,8 miliarde de lei prin zece emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit Agerpres.ro.

La acestea se poate adăuga suma de 420 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 3,42 miliarde de lei, este cu 1,58 miliarde lei sub cea de 5 miliarde lei programată pentru noiembrie 2021, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img