Ministrul Daea: ” Primele sume de bani au plecat spre fermieri!”

0
149

"După o muncă asiduă, pe baza unor proceduri clare, fermierii, specialiștii din Ministerul Agriculturii, APIA și ANARZ au pregătit drumul spre declanșarea campaniei de acordare a subvențiilor.

A debutat autorizarea la plată a avansului pentru 40.810 fermieri, punându-se în mișcare o sumă de 206.721.000 euro, funcționarii din APIA lucrând pentru aceasta inclusiv sâmbăta și duminica.

Pentru prima dată se acordă avans la specia taurină, în așa fel încât să putem ajuta acest sector de activitate, greu încercat.

Vă felicit pentru munca depusă, vă asigur că avem sumele necesare în buget, suntem organizați pentru acordarea avansului către cei 790.000 de beneficiari care au depus cereri pentru înființarea culturilor și creșterea animalelor.

Până la sfârșitul anului, circa 1,3 miliarde euro de la Uniunea Europeană vor ajunge în conturile fermierilor! " se arata in mesajul postat de ministrul Petre Daea