Ministrul Educatiei a semnat ordinul privind durata temelor

0
38

Ministrul Educatiei, Mircea Dumitru, a declarat, luni, ca a semnat ordinul privind durata temelor pentru elevi inca dinainte de minivacanta de 1 decembrie.

„Ordinul este semnat. A fost o mica confuzie in spatiul public, pentru ca ordinul nu este inca postat pe site-ul ministerului, dar ordinul este semnat de saptamana trecuta, chiar inainte de mica vacanta pe care am avut-o inainte de 1 decembrie. Am primit foarte multe mesaje, unele dintre ele de sustinere, de incurajare, alte persoane socotind ca nu a fost decat o intentie a noastra de a ajunge la acest ordin, o intentie care nu a fost finalizata tocmai pentru ca au fost si voci critice care s-au ridicat impotriva acestui gen de reglementare, au aparut articole, pe bloguri, pe Facebook, tot felul de interventii. Ei bine, parinti ne-au scris oarecum ingrijorati, crezand ca am renuntat la aceasta idee si ca de fapt am vrut sa testez cum stau lucrurile si ca am spus ceva care nu corespunde realitatii. Nu, ordinul exista si ordinul a fost semnat si urmeaza sa fie si postat pe site-ul ministerului”, a declarat ministrul Educatiei, Mircea Dumitru, la RFI.

Ministrul Educatiei a precizat ca „nu este un ordin care sa aiba caracter punitiv, adica sa fie nevoie sa fie asociat si unor sanctiuni, pentru ca ordinul nu este respectat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.