sâmbătă, 4 mai, 2024

Ministrul Turismului prevede un an de senzație pentru turismul românesc: Ar putea fi cel mai bun an, cel puţin de la Revoluţie încoace

Distribuie:

Publicat:

Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, a declarat că este optimist că 2022 va fi cel mai bun an pentru turismul din România, de la Revoluţie şi până în prezent, în ciuda conflictului armat care are loc în Ucraina.

Daniel Cadariu a declarat, duminică, la emisiunea Insider politic de la Prima TV, că este optimist în ceea ce priveşte turismul din România.

”În condiţiile în care conflictul din Ucraina durează de două luni de zile, am ceva semne de întrebare, dar rămân optimist. Încă mai cred că în 2022 din punct de vedere al unor indicatori, pentru turismul românesc ar putea fi cel mai bun an, cel puţin de la Revoluţie încoace, pentru noi, pentru români”, a declarat Daniel Cadariu, relatează News.ro.

Întrebat pe ce se bazează când face aceste afirmaţii, Cadariu s-a referit la sprijinul pe care sectorul HoReCa l-a primit de la stat pe perioada pandemiei de COVID-19.

Continuarea pe stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img