miercuri, 15 mai, 2024

Partidul cancelarului Sebastian Kurz, castigator detasat al alegerilor anticipate din Austria

Distribuie:

Publicat:

Fostul cancelar Sebastian Kurz a obţinut duminică o victorie în alegerile legislative anticipate din Austria şi este bine plasat să revină la putere, la patru luni după ce a fost răsturnat de la putere de scandalul Ibizagate, arată proiecţiile televiziunii publice ORF după încheierea scrutinului, relatează AFP, potrivit news.ro.

Conservatorii din cadrul Partidului Poporului (ÖVP) ar obţine 37,2% din voturile exprimate, potrivit acestor proiecţii, cu 5,7 puncte procentuale maimult ca în ultimele alegeri.

Partidul Libertăţii (FPÖ, extremă dreapta) este creditat cu 16% din voturile exprimate şi ar obţine astfel un rezultat cu zece puncte procentuale mai mic decât în alegerile din 2017.

Partidul Social Democrat (SPÖ) s-ar clasa pe poziţia a doua, cu 22% din voturile exprimate, cu 4,9 puncte procentuale mai puţin decât în alegerile precedente, potrivit acestor proiecţii.

Verzii, care au obţinut un scor sub 4% în alegerile legislartive din 2017, se întorc în Parlament, înregistrând o ascensiune fulgerătoare – ei sunt creditaţi cu 14,4% din voturile exprimate.

Austria este condusă din iunie de o un Guvern de tehnocraţi, după prăbuşirea coaliţiei de dreapta-extremă dreapta şi Guvernului Kurz în mai, în urma publicării unei înregistrări video în care liderul FPOe Heinz-Christian Strache a fost surprins cu camera ascunsă oferind favoruri în schimbul unor sume de bani falsei nepoate a unui oligarh rus.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img