miercuri, 28 februarie, 2024

Perchezitii la persoane banuite de pornografie infantilă prin sisteme informatice și șantaj

Distribuie:

Publicat:

La data de 19 aprilie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București –  Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat 5 percheziții domiciliare, una în județul Ilfov și 4 în județul Vrancea, la locuințele unor persoane bănuite de pornografie infantilă prin sisteme informatice și șantaj.

Din cercetări a reieșit că, în anul 2021, un bărbat ar fi obținut imagini cu caracter pornografic de la o minoră, pe care le-ar fi pus la dispoziția altor 3 persoane. Ulterior, victima ar fi fost șantajată cu distribuirea imaginilor către părinții săi, fiind determinată să întrețină raporturi sexuale cu bănuiții, în repetate rânduri.

În urma perchezițiilor, au fost identificate mijloace materiale de probă și au fost ridicate 6 telefoane mobile aparținând persoanelor bănuite, iar, în urma accesului autorizat la sistemele informatice, au fost descoperite imagini pornografice cu minori, inclusiv cele anexate plângerii depuse de către victimă.

În cauză, față de o persoană, a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile. Procurorii D.I.I.C.O.T.– S.C. au dispus reținerea, pentru 24 de ore a trei bărbați, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, șantaj, racolarea minorilor în scopuri sexuale și corupere sexuală a minorilor, urmând a fi prezentate, astăzi, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de suportul tehnic al Biroului Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.

La acțiune, au participat polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea și jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov, pentru probarea întregii activități infracționale.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img