Vânzările totale pentru 248 de loturi ale Licitaţiei patrimoniului unei galerii transilvănene – partea I, organizată marţi, online, de Artmark, sunt de peste 225.000 de euro, potrivit news.ro.
"Inorog", cromolitografie de Salvador Dali, a fost adjudecat, marţi, în cadrul "Licitaţiei patrimoniului unei galerii transilvănene I", organizată de Artmark online, la preţul de 4.750 de euro. "Flori de liliac", de Elena Muller-Stăncescu, a fost vândut la acelaşi preţ.
Toate loturile sesiunii au avut preţuri de pornire de 100 de euro.
"Început de primăvară", o lucrare realizată în acuarelă şi tuş pe hârtie de Constantin Piliuţă, a fost vândută pentru 3.250 de euro. La acelaşi preţ a fost adjudecat şi "Trei ipostaze", de Salvador Dali, operă realizată în 1968. "Nud", de Henri Matisse, a fost adjudecat contra sumei de 3.000 de euro.
De asemenea, au mai fost vândute "Bujori în vas japonez", ulei pe carton de Elena Muller-Stăncescu, – 2.000 de euro; "Citadină", de Alexandru Ţipoia – 2.000 de euro; "Balerină", de Salvador Dali – 3.250 de euro.
Totalul vânzărilor a fost de 228.150 de euro, rata de adjudecare fiind de 99.6%.