joi, 28 martie, 2024

Razboi TOTAL India anunta noi tarife vamale pentru 28 de categorii de produse importate din Statele Unite

Distribuie:

Publicat:

Autoritățile indiene au anunțat că începând de duminică majorează tarifele vamale pentru 28 de categorii de produse importate din Statele Unite, ca reacție la decizia Washingtonului de a retrage o serie de privilegii acordate Indiei, informează Reuters, confrm Mediafax.

Decizia Guvernului de la New Delhi vine după ce, pe 5 iunie, președintele american, Donald Trump, a eliminat privilegiile comerciale pe care India le avea în cadrul Sistemului Generalizat de Preferințe (GSP). India era cel mai mare beneficiar al acestui sistem, care permitea exporturi în regim duty-free de 5,6 miliarde de dolari. Autoritățile indiene au catalogat la acel moment decizia lui Trump ca fiind „nefericită” și au avertizat că vor lua măsuri pentru a-și proteja interesele.

Printre tipurile de produse pentru care a fost decisă majorarea tarifelor vamale se numără și unele produse alimentare, cum ar fi migdalele, merele sau nucile.

Anul trecut India a decis să crească tarifele vamale cu 120% pentru importurile de produse americane ca urmare a deciziei Statelor Unite de a nu excepta țara asiatică de la majorarea tarifelor pentru importurile de oțel și aluminiu, însă autoritățile de la New Delhi au amânat creșterea tarifelor după ce ambele părți au fost de acord să înceapă o serie de negocieri. Comerțul dintre Statele Unite și India s-a ridicat în 2018 la 142,1 miliarde de dolari.

Un comunicat oficial al Guvernului indian a anunțat că majorarea tarifelor pentru cele 28 de tipuri de produse este valabilă doar pentru acele bunuri care provin din Statele Unite, iar tarifele pentru aceleași categorii de produse importate din restul țărilor lumii nu se modifică.

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, care are programată luna aceasta o vizită în India, a declarat recent că Statele Unite sunt dispuse să dialogheze cu India pentru rezolvarea disputei comerciale dintre cele două țări.

India este de departe cel mai mare importator de migdale din Statele Unite, potrivit Departamentului american al Agriculturii. Astfel, în 2018, India a cumpărat migdale în valoare de 543 de milioane de dolari din Statele Unite, reprezentând peste jumătate din exporturile de migdale ale SUA. Totodată, India este al doilea cel mai mare importator de mere din Statele Unite, plătind 156 de milioane de dolari pentru acestea în 2018.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img