joi, 9 mai, 2024

Tanar din comuna Tatarani, prins baut la volan pe strada Calea Basarabiei din Husi

Distribuie:

Publicat:

Luni, 6 septembrie, ora 03:05, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Huși aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Calea Basarabiei din municipiul Huși, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 20 de ani, din comuna Tătărăni, județul Vaslui.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând astfel o valoare de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat

           Cercetările sunt continuate de către polițiștii, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

 

Pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.

 

Rulați cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Purtați centura de siguranță! Utilizați sistemele de retenție omologate pentru ocupanții din autovehicule!

Nu utilizați telefonul mobil sau alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timp ce conduceți autovehicule pe drumul public.

Nu bruscați comenzile autoturismului și efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.

Acordați prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate.

Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări neregulamentare!

Nu consumați alcool sau substanțe interzise! Acestea vă vor scădea capacitatea de reacţie, concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

 

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img