Toate dosarele de transplant vor fi verificate, in urma unor nereguli la ANT

0
43

Ministerul Sanatatii sesizeaza Agentia Nationala de Integritate (A.N.I.) privind posibile stari de conflict de interese si nereguli la Agentia Nationala de Transplant (A.N.T.), toate centrele de transplant urmand a fi verificate, a anuntat, miercuri, ministrul Sanatatii. UPDATE: Managerul Spitalului Sf. Maria: Voiculescu face o perdea de fum ca sa nu raspunda de decesul unui om. Firea: Voiculescu are de dat explicatii. Sa deblocheze transplanturile de la Spitalul Sfanta Maria. Verificarile MS ar fi fost facute prin sondaj, ei stabilind ca sunt probleme.

” In octombrie am trimis Corpul de Control la Agentia Nationala de Transplant (ANT), a trezit reactii negative. Corpul de Control a verificat prin sondaj patru centre de prelevare si in toate aceste patru cazuri au fost gasite nereguli majore. Centrele verificate sunt din Braila, Alba Iulia, Ploiesti si Resita. Agentia Nationala de Transplant a acreditat aceste centre chiar daca nu indeplineau criteriile, nu aveau aparatura necesara detectarii mortii cerebrale. Vor fi verificate toate centrele acreditate. La Agentia Nationala de Transplant nu exista proceduri de prelevare. Nu exista un registru al organelor prelevate, desi era o obligatie a ANT, a fost incalcata legea 90. In lipsa registrelor, fiecare spital isi intocmeste propriile liste. Am gasit la ANT probleme privind un proiect european, doctorul Adrian Luscalov presta servicii pentru doctorul Luscalov Adrian, am inaintat o sesizare catre Agentia Nationala de Integritate privind existenta unei posibile stari de conflict de interese”, a declarat ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu.

Totodata, Vlad Voiculescu a anuntat ca vor fi sesizate autoritatile competente pentru suspiciuni de fals si uz de fals la Autoritatea Nationala de Transplant.

„Exista suspiciuni la cheltuirea banului public. Exista un caz in care un sofer a semnat un raport. S-a incalcat legea 95 de catre doctorul Luscalov prin desemnarea doctorului Zota in functia de coordonator. Nu exista aceasta functie. Intre 2013-2016, Consiliul Stiintific nu s-a intrunit decat de patru ori, desi era obligatoriu sa o faca lunar, iar o parte dintre membri sunt decedati. Vom sesiza autoritatile competente pentru suspiciuni de fals si uz de fals.Autoritatea Nationala de Transplant va face o reevaluare a tuturor centrelor de recoltare a organelor”, a mai precizat ministrul Sanatatii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.