sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Tragedie intr-o localitate vasluiana: o bătrâna de 87 de ani imobilizata la pat și-a găsit sfârșitul in flăcările locuinței – FOTO

Distribuie:

Publicat:

 

In dimineața zilei de luni, 21 Februarie, în jurul orei 09.30, la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, s-a anunțat izbucnirea unui incendiu într-o locuință din localitatea Todirești, comuna Todirești. În apelul telefonic s-a făcut precizarea că este foarte posibil ca în locuința cuprinsă de flăcări să fie surprinsă o persoană.

 

De la Garda II Negrești au intervenit o autospecială de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipajele aferente. În sprijinul pompierilor negreșteni, Detașamentul Vaslui a trimis o autospecială multifuncțională.

 

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență in interiorul unei camere și exista pericolul de propagare în toată locuința. După câteva minute, incendiul a fost lichidat în limitele găsite. În camera care fusese cuprinsă de flăcări a fost găsit trupul fără viață al unei femei în vârstă de 87 ani, imobilizată la pat.

 

Restul locuinței a fost salvat. Au ars un pat, un scaun pentru transport persoane cu dizabilități, o comodă, o fereastră, o ușă, un televizor și un reciever TV, diverse piese de mobilier și bunuri textile.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img