sâmbătă, 4 mai, 2024

Trump preferă să vorbească despre baseball, decat despre procedura de destituire din Congres

Distribuie:

Publicat:

Donald Trump preferă să vorbească despre baseball şi despre victoria istorică a Washington Nationals în campionatul nord-american decât despre procedura de destituire care îl vizează în Congres, relatează AFP potrivit Agerpres.

Preşedintele american, care i-a primit luni pe "Nats" pentru a sărbători prima lor victorie în Major League Baseball (MLB), a elogiat tenacitatea acestei echipe.

"V-aţi bătut până la capăt", a spus el din balconul Casei Albe, în faţa unei mulţimi adunate cu acest prilej pe o vreme însorită.

"America s-a îndrăgostit de baseball-ul celor de la Nationals. Oamenii nu vor să vorbească decât despre asta şi despre 'impeachment'. Prefer de departe baseball-ul", a adăugat el.

Mai mulţi jucători au decis să nu participe la această ceremonie. Unul dintre ei, Sean Doolittle, şi-a explicat decizia prin "retorica care îndeamnă la diviziune" a preşedintelui republican şi prin gustul său pronunţat pentru teoria conspiraţiei.

Unul dintre membrii echipei prezenţi luni, Kurt Suzuki, a decis pe de altă parte să-şi arate simpatia faţă de preşedinte purtând o şapcă roşie cu mesajul "Make America Great Again". Încântat, miliardarul american l-a îmbrăţişat energic în timp ce se pregătea să spună câteva cuvinte de pe podium.

Donald Trump şi soţia lui Melania au fost huiduiţi de spectatori la unul dintre ultimele meciuri ale competiţiei de la Washington, reaminteşte AFP.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img