Un bărbat condamnat pentru terorism la Bruxelles va fi transferat în Belgia

0
76

Un bărbat condamnat pentru terorism la Bruxelles şi arestat pe 10 noiembrie în Bulgaria în timp ce intra ilegal în ţară din Turcia va fi transferat în Belgia, potrivit unei decizii de luni a tribunalului din Yambol (sud-est), relatează AFP.

Yassine Lachiri, cetăţean marocan, este prezentat în media ca un apropiat al lui Abdelhamid Abaaoud, coordonator al comandourilor care au comis atacurile din 13 noiembrie 2015 la Paris şi care a fost ucis într-un atac al poliţiei la cinci zile după atentate.

Yassine Lachiri a fost condamnat în iulie 2015 la 20 de ani de închisoare în contumacie de către un tribunal din Bruxelles, în cadrul procesului unei reţele de recrutare jihadiste în Belgia.

De atunci, el a făcut obiectul unui mandat de arestare european, potrivit Agerpres.ro.

''Tribunalul a decis că mandatul poate fi executat şi a autorizat transferul persoanei în cauză către statul solicitant'', a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al parchetului din Yambol, Milen Bojidarov.

''Procedura a fost accelerată datorită acordului'' lui Yassine Lachiri, care ar putea fi predat Belgiei în termen de zece zile.

Potrivit presei belgiene, lui Yassine Lachiri i s-a retras cetăţenia belgiană în contumacie, în 2020. El a mai fost condamnat în Turcia pentru terorism la nouă ani şi cinci luni de închisoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.