Un tanar a fost prins in localitatea vasluiana Banca la volan desi nu avea permis de conducere

0
49

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de o persoană care a fost depistată zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălca prevederile legale în vigoare.

În data de 4 august, ora 09:30, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Banca, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Viișoara, județul Vaslui.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că tânărul aflat la volanul autoturismului nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Extras din Codul Penal

Articolul 335

Conducerea unui vehicul fără permis de conducere

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.