Uniunea Europeana va impune taxe vamale in valoare de patru miliarde de dolari la importurile de produse din SUA

0
41

 

Uniunea Europeană va impune de marţi taxe vamale în valoare de patru miliarde de dolari la importurile de produse din SUA, în virtutea unei decizii a Organizaţiei Mondiale a Comerţului în litigiul Boeing-Airbus, dar Comisia Europeană speră că disputa va fi depăşită prin cooperarea cu Washingtonul, potrivit Mediafax.

"Reglementarea Comisiei Europene prin care sunt majorate tarifele asupra exporturilor SUA în spaţiul UE la nivelul de patru miliarde de dolari va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Măsurile de retorsiune au fost aprobate de statele membre, dat fiind că Statele Unite nu au furnizat o bază pentru o soluţie negociată, care ar trebui să includă eliminarea imediată a taxelor impuse de SUA asupra exporturilor UE în cazul de la Organizaţia Mondială a Comerţului pe tema Airbus. Organizaţia Mondială a Comerţului a acordat permisiunea formală pe 26 octombrie ca UE să impună măsuri de retorsiune împotriva subvenţiilor acordate ilegal de SUA companiei Boeing. Măsurile vor intra în vigoare începând de mâine", a comunicat luni după-amiază Comisia Europeană.

"Comisia Europeană este pregătită să colaboreze cu Statele Unite pentru soluţionarea acestei dispute şi pentru a stabili reglementări pe termen lung în cazul subvenţiilor destinate companiilor care fabrică avioane", precizează Executivul UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.