Un barbat, pe numele caruia instanta de judecata a emis un mandat de executare a pedepsei inchisorii pentru comiterea a patru infractiuni de furt, a fost depistat de politisti pe raza orasului Murgeni.
In ziua de 12.06.2017, politistii din cadrul Politiei orasului Murgeni l-au depistat intr-o locuinta parasita din orasul Murgeni, pe S. Cristian, in varsta de 21 de ani, din orasul Murgeni. In data de 25.04.2016, Judecatoria Barlad l-a condamnat la internarea intr-un centru educativ pe o perioada de un an, pentru comiterea a 4 infractiuni de furt. Intrucat acesta s-a sustras executarii pedepsei, a fost dat in urmarire nationala si internationala.
S. Cristian a fost cercetat de Parchetul de pe langa Judecatoria Barlad pentru savarsirea a patru infractiuni de furt (trei din locuinta si unul din auto). Faptele au fost comise in perioada 2011 – 2012, pe raza orasului Murgeni. Prejudiciul a fost recuperat in totalitate.
Tanarul a fost preluat de politistii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale si a fost internat in Centrul Educativ Targu Ocna, in vederea executarii pedepsei dispuse.