sâmbătă, 25 mai, 2024

Victor Ponta legat prin cordon ombilical de ”sistem” 

Distribuie:

Publicat:

Domnul Victor Ponta, unul dintre denuntatorii de vaza ai Directiei Nationale Anticoruptie in dosarul construit impotriva lui Liviu Dragnea a fost la randul sau denuntat. De catre Bogdan Diaconu. Pana de curand, un apropiat al fostului premier. Acesta semnaleaza legaturile trecute si prezente dintre Victor Ponta si Virgil Magureanu, primul sef al Serviciului Roman de Informatii. Un veritabil cordon ombilical care il leaga de epicentrul ”sistemului”. Sa fie noul partid ProRomania o proiectie a statului paralel?

Sa ne amintim. Nu a trecut prea mult timp de cand au avut loc ultimele alegeri parlamentare. Nu a trecut nici macar un an. La ultimele alegeri, Victor Ponta a facut acelasi joc dublu cu care ne-a obisnuit si in alte runde electorale. Cand, membru PSD fiind, a votat nu cu Ion Iliescu ci cu Emil Constantinescu. Cand purtator de cuvant al lui Geoana fiind, nu a votat deloc. Conform propriilor sale declaratii. Ei bine, in urma cu nici un an, Victor Ponta a candidat pe listele PSD dar, in acelasi timp, sustinut partidul initiat de Bogdan Diaconu din care faceau parte la varf si prietenul sau apropiat Sebastian Ghita si Mirel Palada, care ii fusese purtator de cuvant si multi alti apropiati. Ba mai mult decat atat. Victor Ponta a acceptat ca imaginea sa sa apara pe afisele electorale ale respectivei formatiuni politice. Daca Partidul Romania Unita ar fi intrat in Parlament, atunci Victor Ponta ar fi dezertat de la PSD, luandu-i cu el si pe alti senatori si deputati. Intrucat acest lucru nu s-a intamplat, el a mai ramas o vreme in PSD.

Ei bine, in aceasta saptamana, Bogdan Diaconu i-a aplicat lui Victor Ponta o lovitura naprasnica. El a relatat doua episoade care fac legatura intre Victor Ponta si ”sistem”. Bogdan Diaconu relateaza cum Victor Ponta a fost adus in politica de catre Virgil Magureanu, tanarul procuror fiind prezentat de catre seful celui mai puternic serviciu secret lui Adrian Nastase, presedintele de atunci al PSD si prim-ministru al Romaniei. La recomandarea lui Virgil Magureanu, Nastase l-a primit in partid pe Victor Ponta, l-a promovat lider al Organizatiei de Tineret, poreclindu-l chiar ”micutul Titulescu” si l-a uns seful Corpului de control al primului ministru. Asa a inceput, pe magistrala servicilor secrete, fulminanta cariera politica a lui Victor Ponta, care in cele din urma a culminat prin alegerea sa in functia de presedinte al celui mai mare partid din Romania si desemnarea ca prim-ministru. Tradandu-l pe Crin Antonescu, Ponta a fost la un pas de deveni presedintele Romaniei.

Relatand acest moment extrem de important, cheie in cariera politica a lui Victor Ponta, Bogdan Diaconu ne mai semnaleaza un fapt cu adevarat spectaculos. Si anume ca numele noului partid intemeiat de acesta, ProRomania este expresia unei dorinte mai vechi a domnului Virgil Magureanu. Practic, acesta i-a impus lui Victor Ponta denumirea sub care aceasta formatiune politica s-a inscris la tribunal.

Cat priveste semnificatia celor doua informatii vizand legaturile dintre Victor Ponta si ”sistem”, e important sa ne amintim de nenumaratele episoade in care Victor Ponta s-a aflat in epicentrul statului paralel, alaturi de mai marii acestuia, dintre care nelipsiti au fost George Maior, fostul sef al Serviciului Roman de Informati, generalul Florian Coldea, prim-adjunctul acestui serviciu, Vasile Dancu si Gabriel Oprea. La scurt timp dupa crearea USL, fara ca partenerul sau, Crin Anonescu sa stie ceva, Victor Ponta s-a deplasat la Dubai unde a locuit la Hotelul Alantis, impreuna cu membrii familiei sale, inclusiv socrul sau Ilie Sarbu, cu George Maior  cu Gabriel Oprea si, fireste, cu prietenul sau de atunci Sebastian Ghita. Acolo, la Dubai, intr-o perioada in care – atentie – UNPR-ul condus de Gabriel Oprea era oficial aliat al lui Traian Basescu, sustinand in mod activ si din interior guvernarea PDL, s-a ajuns la un targ ciudat. Victor Ponta urma sa-l tradeze pe Crin Antonescu, izolandu-l si apoi facandu-i treptat vant de la varful USL, in scopul de a candida el insusi pentru functia prezidentiala, George Maior urma sa devina prim-ministru al Romaniei iar Gabriel Oprea, seful SRI. Ulterior, in scurt timp, o parte din operatiune a fost finalizata. Crin Antonescu, impreuna cu PNL-ul, a fost aruncat peste bord, iar Victor Ponta a putut astfel candida pentru functia prezidentiala. Cu sustinerea activa a lui Gabriel Oprea, adus pe usa din spate in USL si, fireste, cu ajutorul serviciilor secrete.

Dar alegerile au fost castigate, cu sprijinul celeilalte parti parte a ”sistemului”,  catre Klaus Iohannis. In aceste conditii, postul de premier, rezervat lui George Maior, nu a mai ramas vacant. Fiind preluat in continuare de Victor Ponta. Iar Gabriel Oprea nu a mai putut fi uns sef al Serviciului Roman de Informatii. Consecinta este ca, incepand din 2012, prin hotarari succesive de Guvern, Victor Ponta i-a creat lui Gabriel Oprea propria structura de informatii, un al doilea stat paralel, oficial numit Grupul Interministerial Strategic.

Puse in acest context, cele doua informatii bomba furnizate de Bogdan Diaconu intregesc imaginea unui altfel de Victor Ponta decat cel aplaudat de membrii si simpatizanti celui mai mare partid politic din Romania si sustinut de catre acestia la varful puterii.

Sorin Rosca Stanescu, jurnalist

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img