joi, 2 mai, 2024

Festivalul Boovie

Distribuie:

Publicat:

Asociaţia Grow Up Project, Consiliul Judeţean Vrancea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea şi Colegiul Naţional Pedagogic "Spiru Haret" Focşani au deosebita plăcere de a vă anunţa şi de a vă invita la startul unei noi ediţii a Festivalului de Book-Trailere Boovie 2021.

În perioada 27-29 august 2021, Focşaniul va găzdui cea de-a şasea ediţie a evenimentului care aduce în judeţul Vrancea participanţi din întreaga ţară dar şi de peste hotare. După o ediţie desfăşurată anul trecut în mediul online, din cauza restricţiilor determinate de pandemie, anul acesta revenim la normal şi ne vedem fizic cu cei care vor da curs invitaţiei noastre. Dedicat excelenţei în educaţie, având suportul autorităţilor judeţene şi locale pentru a continua la Focşani, Boovie 2021 vine cu noi provocări pentru participanţii care se luptă pentru a obţine Marele Premiu. Consacrat pentru elevii de liceu, Boovie a lansat de acum doi ani provocarea de a participa şi elevilor de gimnaziu (clasele a VII-a şi a VIII-a), iar de anul trecut, şi echipelor din diaspora.

Care sunt însă noutăţile?

De anul acesta am inclus în concurs şi elevi din clasele a V-a şi a VI-a, la nou înfiinţata Boovie Kids. Aşa că în prezent, Boovie are şase secţiuni: Boovie Kids (clasele V-VI), Boovie Junior (clasele VII-VIII), Boovie Liceu, Boovie+ (carte de nonficţiune), ExtRo Boovie (categorie destinată elevilor români din diaspora) şi Trailerul de Buzunar. La tragerea la sorţi s-au înscris anul acesta 230 de echipe din 39 de judeţe ale ţării şi au finalizat realizarea în termen a trailerelor 161 de echipe din 27 de judeţe, Republica Moldova, Italia si Spania.

Şi ce ne propunem anul acesta?

Aşa cum i-am obişnuit la fiecare ediţie din ultimii ani pe elevii şi profesorii participanţi, pe parcursul celor trei zile de festival am programat mai multe ateliere şi workshop-uri cu invitaţi la fel de speciali precum întregul concept Boovie.

Cine ne este alături?

Un astfel de eveniment presupune un efort organizatoric deosebit, susţinut de o finanţare pe măsură. Salutăm prezenţa în calitate de partener a Consiliului Judeţean Vrancea, o premieră care ar putea deveni o tradiţie. Efortul financiar consistent, dar şi logistica aferentă prin punerea la dispoziţie a sălilor şi a echipamentelor unde se vor desfăşura activităţile programate aparţin nu doar Consiliului Judeţean Vrancea, care asigură cazările şi mesele participanţilor, ci şi Primăriei şi Consiliului Local ale municipiului Focşani, care ne-au sprijinit semnificativ în ultimii ani, alocând sumele necesare premiilor.

Ne sunt alături oameni care au înţeles că este important ca acest eveniment să ridice la superlativ şi ni s-au alăturat BCR, Ascendis, partener constant în ultimii ani, Cognizant Softvision, AG Media Software, Coding Heads, Zimplu, CertSign, IC Consulting – pe zona tehnică şi digitală, Coca Cola, Digi – care asigură infrastructura de internet, Dulcofruct, Cirast, Subway, Gentlemen Bikers, Romans, Pandora, Volkswagen, Avanpost, VEF S.A., Neosoft, Hanul lui Ureche, Scoala de soferi Melinteanu, Branko, photosetup.ro

Iar fără parteneri de nădejde, atât din mass media naţionale cât şi din cele locale, nu ne-am fi permis să plecăm la drum. Ni s-au alăturat pentru a promova Festivalul Boovie de anul acesta : Europa FM, Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, Focus FM, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio Dada, TVR Iaşi, TVR Cluj, TVR Craiova, TVR Mureş, Atlas TV, Focus TV, Actualitatea Vrânceană, Jurnal de Vrancea, Monitorul de Vrancea, Vrancea24, Ziarul de Vrancea.

Informaţii de background:

Festivalul Boovie a luat naştere în 2015, fiind organizat prima dată de profesorul Carmen Ion, sub forma unui concurs şcolar. Nevoia de a-i determina pe elevi să citească s-a transformat într-un proiect de educaţie integrat.Totul a pornit de la un concurs la nivel de clasă, în care elevii au combinat lectura cu abilităţile mijloacele multimedia. În ideea că ar putea să le deschidă orizonturile şi să-i determine să-şi asume lectura ca act motivat intrinsec, Carmen Ion le-a propus să citească romane şi apoi să le transforme în trailere.

Concluziile finale – trailerele după romanele noi au fost realizate cu un grad mai mare de implicare, produsele au fost net superioare şi echipele s-au focalizat mai eficient şi mai susţinut pe scop. De-a lungul celor cinci ediţii, festivalul a evoluat prin entuziasmul pe care l-au arătat profesorii şi elevii, dar şi prin suportul unor oameni de seamă, până a ajuns la nivel internaţional.

În anul pandemic 2020, Boovie a continuat în ciuda tuturor restricţiilor, #staysafe rămânând cuvântul de ordine, iar aproape totul mutându-se online. Informaţii suplimentare puteţi afla pe site-ul festivalului, www.boovie.ro, şi pe paginile de social media:

https://www.facebook.com/booviefestival/

https://www.youtube.com/c/booviefestival/

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img