joi, 28 martie, 2024

FIFA sesizata sa extinda cercetarile privind abuzurile sexuale asupra unor jucatoare afgane

Distribuie:

Publicat:

Antrenoarea naţionalei feminine de fotbal a Afganistanului, americanca Kelly Lindsey, a solicitat FIFA, printr-o scrisoare adresată preşedintelui Gianni Infantino, să extindă cercetările în scandalul privind abuzurile sexuale comise asupra unor jucătoare de către fostul preşedinte al Federaţiei de profil, Kerammudin Karim, scrie Reuters potrivit Agerpres.

În iunie, Karim a fost interzis pe viaţă din orice activitate legată de fotbal pe plan intern şi internaţional, după ce Comisia de etică a FIFA l-a găsit vinovat de violenţă sexuală împotriva unor jucătoare ale primei reprezentative feminine, după ce cinci dintre acestea au reclamat abuzurile la care au fost supuse între 2013 şi 2018. De asemenea, el a fost amendat cu un milion de franci elveţieni.

Kelly Lindsey şi Khalida Popal, directoare în cadrul staff-ului naţionalei feminine, au indicat în scrisoarea trimisă preşedintelui FIFA, că există şi alte persoane, implicate direct sau indirect în acest scandal, împotriva cărora nu s-a dat nicio sancţiune.

''Există complicităţi în acest dosar la toate nivelurile în cadrul Federaţiei afgane de fotbal'', au precizat în scrisoare, printre altele, cele două semnatare.

După dezvăluirile făcute la finele anului trecut de Popal, care scos la lumină faptul că mai multe componente ale lotului naţional au fost victimele violenţei sexuale şi a ameninţărilor atât în sediul Federaţiei afgane de fotbal cât şi într-un cantonament efectuat în Iordania, în februarie 2018, preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, s-a declarat ''şocat'' şi a ordonat deschiderea unei anchete.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img