Florin Cîțu intră în istoria economiei românești, fiind ministru de Finanțe care a împrumutat cei mai mulți bani în numai un an de mandat. Marți, Cîțu a mai dat o ”lovitură”, îngropând România într-o nouă datorie uriașă. A împrumutat, de la bănci, 1,64 miliarde euro printr-o emisiune de obligaţiuni de 700 milioane euro, scadentă în 2022, la o dobândă de 0,39% pe an.
La licitaţie au participat 7 dealeri primari, cererea totală fiind de 1,96 miliarde euro.
Din suma totală, băncile au oferit în cont propriu 1,87 miliarde euro şi în contul clienţilor 75 milione euro. Ofertele necompetitive s-au ridicat la 16,71 milioane euro.
În final, suma adjudecată a fost de 1,64 miliarde euro, din care băncile au acoperit în cont propriu 1,55 miliarde euro şi 75 milioane euro în contul clienţilor.
Randamentul până la maturitate aferent preţului mediu de adjudecare a fost de 0.39% pe an, în condiţiile în care rata cuponului era de 0.45%.