Grupul bancar UniCredit a informat marţi că a lansat un proiect pilot pentru pregătirea angajaţilor din Italia, pentru a îmbunătăţi ratele de reţinere a angajaţilor, după ce rivala Intesa Sanpaolo a anunţat înfiinţarea unei societăţi cu o firmă de private equity, centrată în jurul instruirii personalului, transmite Reuters.
Directorul general al UniCredit, Andrea Orcel, a explicat că ratele de reţinere a angajaţilor sunt între 30% şi 50% mai ridicate pentru companiile cu o cultură a învăţării solidă.
"86% din Mileniali spun că ar rămâne în funcţiile lor dacă angajatorii oferă pregătire şi dezvoltare", a declarat Orcel, potrivit Agerpres.ro.
În urma perturbărilor provocate de pandemie, un număr record de persoane îşi părăsesc locurile de muncă, un fenomen numit "Marea demisie", ceea ce subliniază dificultăţile de păstrare a angajaţilor talentaţi.