Ignoranta debordantă la Husi : consilierul local acuzat de luare de mita este in continuare in funcție și ținut de partid aproape – FOTO

0
2537

In urma cu doua luni de zile, consilierul Cătălin Tocu, acuza in plenul ședinței de Consiliu Local al municipiului Husi, ca unul din colegi săi fără sa ii dea numele ar fi cerut șpagă unui afacerist hușean in schimbul unui vot pozitiv la un proiect de hotărâre de pe ordinea de zi. Din nefericire, consilierul Ion Iacob, s-a dat de gol singur, fără sa fie întrebat, răspunzându-i lu Tocu ca a fost o simpla GLUMA. Deși la momentul respectiv toți cei prezenți au considerat ca la următoare ședința, Ion Iacob, protejatul primarului de Husi, își va înainta demisia. Despre acuzația despre care i se aduce consilierului Ion Iacob, știe toată urbea, mai ales ca exista o înregistrare video in care Ion Iacob pretinde unui afacerist suma de 3000 de lei in schimbul unui vot pozitiv in CL Husi. Gurile rele spun ca nu ar fi prima data când se întâmpla acest lucru dar odată ce are susținerea conducerii acest lucru este lăsat sa treacă cu vederea.

Ba mai mult, consilierul Ion Iacob are legături cu administrația huseana, sotia sa fiind sefa de la Casa de Cultura “Alexandru Giugaru” Husi .

Cotidianul Buna Ziua Vaslui a încercat sa obțină un punct de vedere oficial și politic din partea partidului, insa, acesta a întârziat sa apăra .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.