sâmbătă, 18 mai, 2024

Incendiu de locuinta in cartierul Viisoara din municipiul Vaaslui – FOTO

Distribuie:

Publicat:

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit, miercuri, 17 ianuarie, cu două autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Vaslui, cartierul Viișoara.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta într-o cameră a imobilului și exista riscul de propagare la întreaga locuință. Persoanele aflate în casă au fost evacuate, proprietara având nevoie de acordarea primului ajutor calificat, după ce a suferit în atac de panică. Ulterior, femeia în vârstă de 29 ani a refuzat transportul la spital.
Pompierii au lichidat incendiul în limitele găsite, locuința fiind salvată în proporție de aproximativ 80%.
Au ars bunuri dintr-o cameră de locuit (un TV, un sistem audio și o aerotermă). S-au degradat aproximativ 35 metri pătrați tencuială, circa 10 metri pătrați parchet și o canapea.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img