vineri, 17 mai, 2024

Inconstienta la volan in judetul Vaslui: au fortat trecerea la nivel cu calea ferara si au fost acrosati de tren – FOTO

Distribuie:

Publicat:

Detașamentul de pompieri Vaslui, a intervenit miercuri, 20 decembrie, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD și echipaje specializate, pentru asigurarea zonei și a măsurilor PSI în urma producerii unui accident feroviar la trecerea la nivel cu calea ferată a D.C. 109 (segmentul de drum Ștefan cel Mare – Brăhășoaia). În accident a fost implicat un autoturism și trenul IR Express (IR nr. 11064), care se deplasa pe ruta Iași – Mărășești. În autoturism se aflau doi bărbați (cu vârste de 23 și 21 ani), iar în tren 15 persoane.

Persoanele implicate în accident au fost evaluate, însă nu necesită îngrijiri medicale.

Pompierii militari asigură zona și măsurile PSI specifice în astfel de accidente.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img