Cristina Matache și soțul ei și-au pierdut unicul copil după incendiul de la Colectiv. Alex avea 26 de ani și lucra ca barmaniță în clubul care i-a adus moartea.
Alexandra avea 26 de ani, iar în vara anului 2015 a decis să se angajeze ca barmaniță la Colectiv, după ce a mers la numeroase interviuri.
Urma să lucreze doar în weekend și pentru o perioadă scurtă de timp, până când își găsea ceva mai bun. Totuși, soarta a avut un alt plan pentru ea.
În noaptea incendiului din Colectiv Alexandra era la muncă, așa cum a povestit mama sa la „În oglindă” cu Mihai Ghiță. Tânăra a fost rănită și transportată la spitalul Bagdasar, acolo unde și-a găsit și sfârșitul.
La aproape 10 ani de la tragedie, Cristina Matache, mama Alexandrei, a povestit cum au arătat ultimele 24 de ore din viața ei și ce i-a spus cu o zi înaintea tragediei.
Mama barmaniței din Colectiv a dezvăluit ce i-a spus fiica ei înaintea incendiului
Cristina Matache și soțul ei și-au pierdut, după incendiul de la Colectiv, singurul copil. Alexandra avea 26 de ani la momentul tragediei și lucra ca barman.
Tânăra a mers la muncă ca într-o zi normală, însă cu o seară înainte le-a spus părinților că intenționa să își dea demisia.