duminică, 19 mai, 2024

Personalul de la sol al Lufthansa intră miercuri în grevă: Sunt așteptate întârzieri şi anulări de zboruri

Distribuie:

Publicat:

Unul dintre principalele sindicate de la compania aeriană germană Lufthansa a lansat luni o chemare la grevă în rândul personalului de la sol, avertizând că în ziua de miercuri vor avea loc întârzieri şi anulări de zboruri, într-un moment şi aşa tensionat pentru sectorul transportului aerian european, transmite AFP.

Sindicatul Verdi a precizat într-un comunicat de presă că a lansat un apel la grevă începând de miercuri, ora 03:45 (01:45 GMT ) şi până joi dimineaţa la ora 06:00 (04:00 GMT), în ideea de a pune noi presiuni asupra echipei manageriale, potrivit Agerpres.

"Vor fi numeroase anulări şi întârzieri", a avertizat Verdi.

Luna trecută, Verdi a cerut o majorare salarială de 9,5%, sau cel puţin 350 de euro pe lună, pentru cei aproximativ 20.000 de salariaţi de la sol care, potrivit sindicatului, sunt afectaţi de inflaţie şi programul de lucru suplimentar impus ca urmare a deficitului de personal din aeroporturi. Echipa managerială de la Lufthansa a venit cu o ofertă în data de 13 iulie care, potrivit Verdi, este insuficientă în contextul inflaţiei galopante, care în luna iunie a urcat la 8,2%.

Continuarea pe stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img