Aurelia este o tânără în vârstă de 34 de ani, dar în spatele zâmbetului său se ascunde o poveste emoționantă.
La vârsta de doar trei luni, Aurelia a fost găsită lăsată într-o chiuvetă la Spitalul Județean Ploiești. A fost descoperită de o infirmieră, care ulterior a devenit mama ei adoptivă.
Recent, Aurelia și-a împărtășit povestea pe grupul de Facebook “The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”, unde sunt prezente multe alte povestiri cutremurătoare și mulți oameni cer ajutor pentru a-și găsi familia biologică.
Aurelia își dorește să-și întâlnească familia biologică, mai ales după ce părinții ei adoptivi au plecat dintre noi.
“E uneori viața ca un film! În jurul anului 1991, povestea destinului meu a fost prezentată în ziarul PRAHOVA LIBERĂ. Poate mulți dintre voi ați citit atunci această poveste.
Din păcate, de câțiva ani nu mai am ziarul, deși mama adoptivă îl păstra mereu cu grijă. La vârsta de numai 3 luni, am fost găsită în Spitalul Județean Ploiești, lăsată pe o chiuvetă, într-un cabinet al infirmierelor.
Infirmiera care m-a găsit ulterior m-a și adoptat. Numele meu la naștere a fost Aurelia, iar data mea de naștere este 14 martie 1990. Știu despre mama mea biologică că se numea Manea Nela, născută în jurul anului 1972, găsită apoi de autorități în PLOPENI PRAHOVA.
La momentul nașterii mele, mama biologică avea o vârstă destul de tânără, aproape 18 ani, iar numele ei, NELA, cred că provine de la Petronela, Ionela…
Ceea ce mai știu este că aș mai avea și alți frați, pe care mi-aș dori mult să-i cunosc. Am aflat că mama biologică a venit ulterior să mă vadă acasă, dar apoi nu s-a mai întors niciodată.
Mereu m-am întrebat cum a știut unde locuiesc după adopție? Vă scriu acum cu inima strânsă, la fel ca toți cei care își caută familia, sperând că și eu voi avea norocul altora de pe această pagină.
Am crescut singură și întotdeauna mi-am dorit să mai am frați. Este foarte greu să fii singur în această lume, mai ales acum, când nici părinții adoptivi nu mai sunt alături de mine. Singurătatea este grea. Cred că nu există o bucurie mai mare pentru mine decât să reușesc, cu ajutorul vostru, al tuturor, să-mi găsesc familia biologică”, a scris Aurelia.
