joi, 9 mai, 2024

Preot nou la Capela Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui – FOTO

Distribuie:

Publicat:

De duminica, 21 ianuarie 2024, părintele Andrei Hurdubae va sluji la Capela cu hramul „Sf. Mare Mucenic Tămăduitor Pantelimon și Sfântul Apostol Andrei” din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui.
Acesta a fost hirotonit preot de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, care a oficiat Sfânta Liturghie la Capela Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui.
„O zi încărcată cu har și bucurie sufletească. Capela s-a dovedit prea mică pentru numărul mare de credincioși, care au asistat la slujba oficiată de PS Ignatie, Episcopul Hușilor. Îi dorim preotului Andrei Hurdubae slujire îndelungată și să fie aproape de beneficiarii sistemului de asistență socială, asigurându-le sprijin psiho-moral și asistenţă religioasă”, a precizat Ciprian-Ionuț Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.
Construcţia capelei din curtea DGASPC Vaslui a fost demarată în anul 2015, fiind sfințită în 2019. Pictura interioară a capelei a fost efectuată în totalitate de pictorul Constantin Mardare, angajat al instituției.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img