Duminică, 24 noiembrie 2019, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a participat, în urma invitației adresate de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala românească din Madrid, Spania.
În cadrul slujbei, cuvântul de învățătură a fost rostit de Ierarhul Hușilor.
Preasfinția Sa a vorbit despre falimentul duhovnicesc, stare sinonimă cu absența lui Dumnezeu din centrul preocupărilor noastre:
„Pasajul evanghelic ne vorbeşte despre neputinţa unui om foarte bogat de a-L urma pe Hristos. Întotdeauna, când se relatează această întâlnire dintre tânărul bogat şi Domnul Hristos, îmi vine în minte o expresie care este în deplină conexiune cu vremurile pe care le trăim. Îmi vine în minte substantivul «faliment».
Una dintre primele preocupări, ale celor care sunt angrenaţi într-o afacere, este să caute, prin pricepere, prin abilităţi, să nu ajungă în punctul în care colapsează din punct de vedere economic, să dea faliment.
Nimeni nu-şi întemeiază o firmă cu gândul să dea faliment. Îşi pune în miscare toate energiile, toată experienţa şi inteligenţa, ca afacerea lui să prospere.
Este o tragedie să asişti la falimentul unei firme. Consecinţele sunt catastrofale. Ştim fiecare cât de greu este să treci printr-o criză economică, fie la nivel personal, fie la nivel mai mare”.
Părintele Episcop Ignatie a explicat de ce a folosit un termen specific economiei pentru a descrie o stare sufletească:
„Tânărul de astăzi nu numai că era foarte bogat, ci era şi foarte bine poziţionat din punct de vedere social.
Evanghelia îl numeşte dregător, în limba greacă termenul desemnând pe un om care are o funcţie publică importantă.
Din poziţia aceasta, de om care avea vizibilitate socială, se apropie de Hristos şi pune o întrebare absolut esenţială, pe care, din păcate, noi nu prea ne-o punem.
Câţi ne interogăm, cel puţin faţă de noi înşine: «ce ar trebui să fac să moştenesc viaţa de veci»?
Sfântul Evanghelist Marcu consemnează că acest tânăr Îi era foarte drag lui Hristos, dovadă că s-a apropiat cu sinceritate de El, iar nu pentru a-i întinde o capcană, aşa cum obişnuiau căturarii şi fariseii.
Tânărul Îl întreabă: «ce să fac să moştenesc viaţa veşnică»?
Termenul «a moşteni» ne trimite foarte rapid cu gândul la ce înseamnă când moşteneşti ceva de la părinţi. Vorbim de moştenire în raporturile dintre copii şi părinţi.
Prin urmare, raportarea acestui tânăr bogat faţă de Hritos a fost una filială.
Din păcate, tânărul acesta a falimentat din punct de vedere duhovnicesc.
Pe noi ne impresionează, suntem sensibili şi simţim consecinţele nefaste ale unui faliment economic, dar câţi conştientizăm ce înseamnă să falimentezi din punct de vedere duhovnicesc”?
„Există şi un faliment duhovnicesc!”
Tânărul bogat împlinea poruncile şi dă un răspuns minunat. Era tânăr şi totuși afirmă că păzea poruncile din tinereţile lui.
La evrei, majoratul duhovnicesc, moral, era decretat începând cu vârsta de 13 ani. Atunci mergeau la templu şi li se citeau poruncile, Decalogul. Din momentul respectiv îşi luau angajamentul să trăiască conform acestor porunci.
Şi Hristos se duce în templu si le vorbeşte celor de faţă, de la vârsta de 12 ani.
Domnul Hristos nu-l întreabă nimic despre credinţa lui în Dumnezeu, despre poruncile legate de relaţia cu Dumnezeu.
Îl întreabă de poruncile care erau în privința relaţiei cu părinţii și semenii săi.
Când există o ruptură în privinţa relaţiei cu semenul tău, nu poţi să moşteneşti viaţa veșnică.
Tânărul spune, cu fermitate, că pe toate le-a împlinit. Hristos, acestui adjectiv nehotărât „toate”, îi spune că îi mai lipseşte ceva: «ai avere, inima ta este legată de ea. Împarte-o săracilor și Îmi urmează».
Tânărul, în urma unei asemenea chemări a lui Dumnezeu, nu a putut să dea un răspuns adecvat.
Apostolii, când au fost chemați la slujire, au lăsat totul, fără să ceară vreo explicație specială, nu au cerut fișa postului. Ei l-au urmat de îndată.
Tânărul acesta nu a putut, nu a reușit să se despartă de bogățiile sale. Acelea ocupau locul întâi în inima sa, chiar dacă era un om moral”.
Ierarhul Hușilor a arătat care sunt atitudinile prin care, conștient sau nu, ne depărtăm de Dumnezeu și falimentăm duhovnicește:
„Mesajul acestui pasaj evanghelic este următorul: putem falimenta duhovnicește! Putem fi oameni foarte morali, să împlinim poruncile, dar în inima noastră să troneze altcineva. Nu este Dumnezeu centrul vieții noastre!
Acest tânăr L-a numit pe Hristos «Învățător bun». Un evreu niciodată nu spunea unui om că este bun, acesta era un atribut al lui Dumnezeu. Era o blasfemie să spui cuiva că este bun. Hristos îl corectează. Indirect, tânărul recunoscuse că Hristos este Dumnezeu.
Putem falimenta duhovnicește când punem tot ceea ce ține de lumea aceasta mai presus de Hristos.
Nu este vorba numai de posesiunile materiale. Noi ținem, ca la o avere, la părerile noastre, la opiniile noastre, la dreptatea noastră.
Ținem la păcatele noastre ca la o avere. Nu renunțăm la ele, ne este legată inima de ele.
Tinem la inteligența noastră ca la o avere, la gândurile noastre, la dreptatea pe care vrem să ne-o facem în lumea aceasta.
Toate acestea pot fi un obstacol în apropierea noastră de Dumnezeu.
Nu putem să Îl urmăm pe Hristos și să răspundem prompt, cu maximă eficiență chemării Sale.
Din păcate, tânărul acesta nu a putut să Îl urmeze, a falimentat din punct de vedere duhovnicesc”.
Ierarhul Hușilor a îndemnat pe cei prezenți să se problematizeze mai des asupra vieții veșnice și a modului în care Îl putem păstra pe Dumnezeu în centrul preocupărilor noastre:
Să reflectăm fiecare la propria viață și să nu falimentăm duhovnicește.
Să nu punem nimic mai presus de Hristos. Nu este simplu ca în cele mai mărunte aspecte ale vieții să fie prezent Hristos.
Peste tot să Îl avem pe Hristos, în mintea și în inima noastră. Să nu fie nicio secundă în care să trăim ca și cum El nu există!
Din nefericire, dacă ne facem o analiză mai profundă, constatăm că sunt mult mai multe momente în care trăim ca și cum Dumnezeu nu există, decât momentele în care să simțim că El ne inundă cu prezența Sa.
Acest tânăr nu și-a dat seama de un lucru fundamental – nici noi nu ne dăm seama – că viața veșnică nu este un concept sofisticat, ce ține exclusiv de lumea de dincolo. Viața veșnică este însuși Hristos.
Noi, la Liturghie, trăim deja viața veșnică. Liturghia este așezarea noastră în viața veșnică, în Împărăția lui Dumnezeu. Când ne împărtășim cu Trupul si Sângele lui Hristos, firea noastră este covârșită de viața veșnică pe care Hristos ne-o dăruiește în Sfânta Împărtășanie.
Să ne întrebăm ce să facem să moștenim viața veșnică, să fie Dumnezeu prezent în mentalitatea noastră”!