sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Telenovela Mbappe este aproape de final: Superstarul francez ar urma să devină, în sfârșit, „galactic”

Distribuie:

Publicat:

În vara aceasta, peisajul fotbalistic european ar putea fi martorul unei schimbări majore, pe măsură ce superstarul celor de la Paris Saint-Germain, Kylian Mbappe, pare că s-a înțeles deja cu Real Madrid, potrivit surselor celor de la ESPN și Le Parisian.

Această mișcare ar urma să se concretizeze după ani de speculații și negocieri, într-o perioadă în care atât oficialii de la Real Madrid, cât și cei de la PSG, au făcut tot posibilul pentru a obține semnătura celui mai valoros fotbalist de pe planetă.

Piețele de pariuri au reacționat deja la aceste zvonuri, oferind cote care reflectă șansele ridicate pentru transferul lui Mbappe la Real Madrid. Conform ultimelor cote calculate în probabilitate, Real Madrid este favorită în cursa pentru semnătura lui Mbappe, având 55.6% șanse pentru a realiza transferul. Probabilitatea ca francezul să rămână pe Parc de Princes este de 40%. A treia destinație posibilă este Liverpool, pentru care bookmakerii oferă în acest moment o cotă de 3.00.

Cert este că, contractul lui Mbappe cu PSG expiră în iunie, ceea ce îl va face agent liber în vară și îi permite deja să negocieze direct cu orice club, inclusiv cu Real Madrid, cu care se zvonește că ar urma să semneze un pre-acord.

Deși trebuie să ia o decizie delicată, atacantul în vârstă de 25 de ani a lăsat să se înțeleagă că Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 sunt extrem de importante pentru el: „Jocurile de la Paris… înseamnă totul pentru mine. Ideea de a concura la Jocurile Olimpice alături de Franța ar fi o oportunitate extraordinară — este, de fapt, mai de grabă un vis,” a declarat Mbappe luna trecută într-un interviu TV.

Momentan, se știe că propunerea celor de la PSG include, pe lângă un salariu net superior de 72 de milioane de euro pe an, o clauză prin care fotbalistul va putea evolua la Jocurile Olimpice de la Paris, care se vor desfășură între 24 iulie și 10 august. Rămâne de văzut dacă conducerea galacticilor va fi de acord să-i ofere o clauză similară, în contextul în care posibilitatea unei accidentări este ceva mai mare la turneele finale. Conform surselor, Mbappe nu va primi un salariu mai mare de 35 de milioane de euro anual pe Santiago Bernabeu.

Deși pare că retrăim telenovela de acum 2 ani, în care Mbappe, dat ca și transferat la Real Madrid, a surprins pe toată lumea când a acceptat prelungirea contractului cu PSG, în acest moment, datele sunt diferite. În primul rând, echipa nu mai este la fel de competitivă la nivel european, iar Mbappe a dezvăluit de mult că Realul a fost clubul la care a visat să joace de când era copil.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img