Transgaz dă asigurări că românii sunt la adăpost: depozitele de gaze pentru iarnă au ajuns la un nivel de umplere de 98%

0
35

România va avea luni dimineaţă un volum de 3 miliarde metri cubi gaze în depozite, ceea ce corespunde unui grad de umplere de 97,7% din capacitatea totală de înmagazinare, potrivit datelor furnizate pentru Agerpres de către Transgaz.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, România are cu 701 milioane de metri cubi de gaze în plus în depozite. Pragul minim aprobat pentru România în noul regulament al Comisiei Europene, de 80%, a fost atins pe 17 septembrie.

George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a afirmat joi că nu aveam niciun motiv să considerăm că la iarnă vor fi probleme cu asigurarea aprovizionării, dacă regimul termic va fi unul normal.

"Spre deosebire de anul trecut, începem cu un grad foarte mare de umplere a depozitelor de gaze, de peste 97%, adică 2,970 miliarde metri cubi. Este un grad foarte mare, care ne dă o siguranţă. Procentul acesta ne va ajuta să depăşim fără probleme o iarnă obişnuită din punctul de vedere al valorilor termice", a spus el, în cadrul conferinţei Focus Energetic.

COntinuarea pe stiirpesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.