Un tânăr din Huși a fost depistat pozitiv la testul de droguri efectuat cu aparatul de testare rapidă

0
250

La data de 24 ianuarie 2024, ora 18.04, polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Huși, și ai Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Calea Basarabiei din municipiul Huși, au depistat și oprit, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 25 de ani, din Huși.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unei substanțe psihoactive. Menționăm că aceasta nu repezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la Spitalul Municipal Huși, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului substanțelor interzise.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.