Universitatea Craiova a învins fără drept de apel, scor 0-4 (0-1), pe FC Argeș, în deplasare, într-un meci jucat luni, în cadrul etapei a 6-a din play-off-ul Ligii 1. Oltenii sunt acum la un punct de FCSB, cel puțin pentru câteva ore, până la deznodământul partidei Farul Constanța – FCSB.
Elevii lui Laurențiu Reghecampf veneau după înfrângerea din manșa tur a semifinalei Cupei României, când au fost învinși cu 2-1, în deplasare, de Sepsi Sfântu Gheorghe și își doreau un succes de moral.
Universitatea Craiova a obținut al patra victorie consecutivă în play-off, după cele acontate cu FCSB (2-0), CFR Cluj (3-2) și Farul Constanța (3-0).
În meciul de luni seara, oltenii au făcut spectacol, demonstrând superioritatea lotului de jucători.
Oaspeții au marcat prima dată în minutul 22, prin Crețu, care a pătruns excelent și a înscris cu o execuție la firul ierbii, pe colțul lung.
Gazdele au ratat apoi prin Cristi Dumitru, al cărui șut din întoarcere a trecut pe lângă poartă.
Markovic a irosit prima ocazie a reprizei secunde cu un șut pe lângă poartă, de la 30 de metri, găsind însă ținta câteva minute mai târziu, pentru 0-2 (min. 55), valorificând pasa în fața porții, venită de la Ivan.
Crețu a făcut dubla, pentru 0-3, cu un șut sub bară, din marginea careului (min. 62), tot după pasa lui Ivan
După pasele decisive de la golurile doi și trei, Andrei Ivan a închis tabela, cu o execuție frumoasă de la 16 metri, lateral stânga, în vinclul porții lui Croitoru (0-4, min. 70).
Universitatea Craiova face 42 de puncte și se apropie la un singur punct de FCSB, care joacă tot luni seara, în deplasare la Farul Constanța.