Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la controlul de frontieră 4.65 grame de substanță vegetală, suspectă a fi cannabis, pe care un tânăr din Republica Moldova le achiziționase pentru consum propriu.
În data de 09 februarie, în jurul orei 01.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, călătorind cu un microbuz înmatriculat în R Moldova, un tânăr din Republica Moldova, în vârstă de 19 ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanelor, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, în mâneca dreaptă a hainei tânărului, înfășurată într-o folie de plastic, o substanță vegetală de culoare verde olive, cu miros înțepător, în greutate de 4,65 grame (suspectă a fi cannabis).
Cu privire la cele constatate, tânărul declarat că a achiziționat respectiva substanță pentru consum propriu.
Substanța descoperită a fost ridicată, ambalată, sigilată și urmează a fi predată lucrătorilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Vaslui.
În cauză a fost sesizată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Structura Teritorială Vaslui, în vederea cercetării faptelor sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de tentativă la introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul/exportul de droguri de risc fără drept și deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.