duminică, 5 mai, 2024

Barbat descoperit fara suflare pe marginea unui drum din localitatea vasluiana Emil Racovita

Distribuie:

Publicat:

In seara zilei de marti, 22 februarie, în jurul orei 18:00, la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 s-a anunțat faptul că într-un șanț din localitatea Emil Racoviță,  comuna Dănești a fost găsit un bărbat în stare de inconștiență. La fața locului a fost deplasată o ambulanță SMURD tip B2, cu echipaj de prim ajutor. Paramedicii au găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 40 ani, în stare de inconștiență. Au fost începute manevrele de resuscitare, între timp sosind la locul intervenției și o ambulanță tip C (echipaj cu medic) aparținând SAJ Vaslui. 
Din nefericire, după efectuarea manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanță a fost nevoit să declare decesul victimei.
Cazul a rămas în atenția  autorităților competente pentru cercetări.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img