Connect-R, in razboi cu retelele de socializare! ”Am pozat in persoana perfecta”

0
80

Connect-R pare să fie decis să fie unul dintre artiștii care, prin exemplul personal, să schimbe puțin din mentalitatea acestor vremuri, cu atât mai mult cu cât, consideră el, rețelele de socializare nu sunt tocmai cele mai bune modele de urmat.

Din acest motiv, Connect-R a început un adevărat război cu ceea ce se observă pe rețelele de socializare, în special pe Instagram, locul în care toată lumea postează fotografii care sugerează că viața le-ar fi perfectă.

”Dacă tot ne afișăm viața pe Instagram, hai să punem și un gram de real shit! Da, oameni buni, suntem simpli oameni ca și voi, ne ies coșuri pe față, avem zile când ne cresc unghiile, barba, părul, zile în care avem cearcăne, zile în care suntem triști, anxioși, depresivi, zile în care plângem, zile în care ne certăm cu persoana iubită! Și da, sigur că da, și nouă ne miroase gura dimineața, și noi mergem la wc, si noi suntem oameni, pur și simplu oameni”, a scris Connect-R pe contul său de socializare.

Dar, mesajul lui nu s-a oprit aici, ci, pentru a se face și mai bine înțeles, a continuat. ”Dacă Dumnezeu te-a ales pe tine să ajungi persoană publică, în niciun caz nu a făcut-o pe ochi frumoși! Ci pentru ca tu să ai o responsabilitate! Cui i s-a dat mult, i se va cere și mai mult. Ai ajuns în punctul ăsta în care ai milioane de urmăritori nu ca să-ți etalezi bogăția, nici faima, nici hainele, nici banii! Ci doar ca să poți fii vocea celor ce nu au voce! Ai fost ales de sus ca să ajuți în jos! Să fii cu și de felos celor mai mici ca tine! Vreau să știți că scriu ceea ce scriu pentru că și eu am făcut aceleași greșeli. Am pozat în persoana perfectă de cele mai multe ori până când am obosit, până când mi s-a făcut dor de mine”, a mai scris Connect-R.