joi, 18 aprilie, 2024

Depistat  la volan fără permis de conducere

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, conducând un  autoturism, deşi nu deținea permis de conducere.

În data de 02 februarie a.c., in jurul orei 16.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești – I.T.P.F. Iași aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Ijdileni – județul Galați, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism, înmatriculat în România, condus de un bărbat în vârstă 34 de de ani.

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare,în urma cărora au constatat că acesta nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce.

 În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img