Sportul in aer liber te ajuta sa economisesti bani, sa te relaxezi si sa te bucuri mai mult de miscare. Si cum mersul pe jos intr-un ritm alert si alergarea sunt cele mai des intalnite forme de exercitii ne-am gandit sa le analizam cu bune si rele! Mersul pe jos sau alergarea? Preferi sa parcurgi distante lungi intr-un ritm alert sau mai degraba sa dai o tura rapida de parc? Indiferent de preferintele tale ambele au cateva beneficii comune.
De exemplu atat power walk-ul, cat si joggingul te ajuta sa-ti scazi tensiunea, reduc riscul de cancer si diabet, iti imbunatatesc somnul si-ti cresc energia. Dar exista si diferente majore intre cele doua. Una dintre cele mai mari calitati ale mersului pe jos intr-un ritm alert e usurinta. Nu trebuie sa fii o persoana atletica ca sa mergi cativa kilometri asa. Si, cu cat o activitate pare mai simpla, cu atat vei fi mai tentata s-o faci cat mai des. Iar continuitatea este un lucru esential cand vine vorba de sport.
Cand mergi de fiecare data ai macar unul dintre picioare pe pamant, detii controlul absolut asupra corpului si astfel scad sansele de accidente majore. Mersul pe jos este cu siguranta o alegere mult mai buna pentru persoanele cu probleme mari de greutate. Pentru o lunga perioada de timp oamenii au considerat ca arzi acelasi numar de calorii daca mergi un kilometru sau daca alergi un kilometru. Conform legilor lui Newton teoria asta parea ok. Ca sa muti un corp de o anumita greutate pe o anumita distanta, ai mereu nevoie de aceeasi cantitate de energie. De ce nu se respecta asta in cazul mersului pe jos si al alergatului? Pentru ca atunci cand alergi iti ridici corpul de pe pamant si consumi o energie mult mai mare decat pasind. Deci arzi mai multe calorii si iti tonifiezi mai rapid corpul. Sesiunile de alergat necesita un strop in plus determinare si un playlist pe masura.
Daca planuiesti sa scapi de kilograme alergatul este cea mai buna solutie. Mersul pe jos este insa ideal ca sa te mentii in forma si sa-ti imbunatatesti sanatatea fara sa te soliciti. Care este cea mai buna varianta pentru tine? Depinde fireste doar de scopul tau!