Se știe că potasiul și calciul sunt implicate în reglarea tensiunii arteriale, dar un studiu sugerează că și zincul ar putea avea un rol important.
Medicii folosesc o varietate de strategii pentru a ajuta pacienții să-și gestioneze hipertensiunea. Când exercițiile fizice și măsurile dietetice, cum ar fi creșterea aportului de potasiu și reducerea aportului de sare, nu sunt suficiente pentru a menține tensiunea arterială în limite acceptabile, sunt disponibile multe medicamente.
Fiecare dintre medicamente are rolul său, fie în reducerea debitului cardiac, fie în scăderea rezistenței periferice în sistemul arterial al corpului. Un mecanism pentru reducerea rezistenței la fluxul sangvin este relaxarea mușchilor care înconjoară arterele și arteriolele, permițând sângelui să curgă mai liber, potrivit doc.ro.
Cercetările științifice fundamentale au stabilit că nivelurile de calciu și potasiu din mușchiul din jurul vaselor de sânge controlează modul în care acestea se extind și se contractă. Cu toate acestea, o echipă de cercetare a descoperit în mod neașteptat într-un studiu că și zincul poate juca un rol în menținerea tonusului vascular.
Savanții au investigat impactul medicamentelor pe bază de zinc asupra funcției creierului în boala Alzheimer și au observat o scădere pronunțată și neașteptată a tensiunii arteriale la modelele de șobolani tratați cu medicamente.
Descoperirea poate explica o serie de lucruri pe care cercetătorii le știau deja despre zinc. În primul rând, lipsa de zinc a fost asociată cu hipertensiunea arterială la modelele animale. În al doilea rând, gena responsabilă de menținerea nivelului de zinc în celule este, de asemenea, legată de hipertensiune și alte boli cardiovasculare.
Cu toate acestea, în studiile cu participanți umani, nu există dovezi ale unei corelații între aportul alimentar de zinc și hipertensiune. Cantitatea de zinc din sânge nu se asociază cu cantitățile din celulă. Studiul de față a constatat că este importantă cantitatea de zinc din celule.
Cum poate influența zincul tensiunea arterială?
Tensiunea arterială ridicată apare atunci când celulele musculare netede din pereții arterelor și arteriolelor se contractă, îngustând aceste vase prin care trebuie să curgă sângele. Astfel, sângele împinge pereții acestor pasaje înguste în încercarea de a circula normal, creând o creștere potențial distructivă a presiunii exterioare asupra lor. Acest lucru poate duce la deteriorarea sau chiar la ruperea vaselor de sânge.
Calciul din mușchi duce la această strângere. Calciul este reglat de potasiu în țesutul muscular. Atât cantitatea de calciu, cât și cea de potasiu este influențată de celulele din jur, cum ar fi celulele endoteliale și nervii senzoriali, care sunt ele însele reglementate de potasiul și calciul pe care le conțin.
Cercetătorii au descoperit că zincul influențează atât mușchii, cât și celulele endoteliale și nervii senzoriali, reducând cantitatea de calciu din mușchi și făcându-i să se relaxeze. Acest lucru, la rândul său, are ca rezultat creșterea fluxului sangvin și scăderea tensiunii arteriale.
Deși au existat și alte studii au sugerat un posibil rol al zincului în hipertensiune, cel de față explorează în mod specific ce se întâmplă atunci când zincul intracelular este reglat folosind ionofori și chelatori. Ionoforii sunt vehicule chimice care transportă ioni, cum ar fi zincul, pe o membrană celulară, în timp ce chelatorii îi leagă. Cercetătorii sugerează că creșterea zincului intracelular folosind un ionofor ar fi putut duce la reglarea tensiunii arteriale la șobolanii pe care îi studiau.
Oamenii de știință au efectuat, de asemenea, experimente de laborator pe vase de sânge selectate atât de la șobolani, cât și de la oameni și au descoperit că atunci când au redus zincul intracelular folosind un chelator, aceste vase s-au contractat.
Autorii studiului afirmă că este nevoie de mai multe cercetări pentru a investiga modul în care zincul influențează diferite tipuri de celule și patologii. Cercetătorii observă, de asemenea, că vasele de sânge ale inimii și creierului s-au dovedit a avea o sensibilitate mai mare la zinc decât vasele de sânge din alte părți ale corpului.
