Pirueta americana la granitele Romaniei: Casa Alba il seduce pe Viktor Orban

0
25

Premierul Ungariei, Viktor Orban, va efectua pe 13 mai o vizită oficială la Washington, unde va avea o întâlnire cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, informează The Guardian, potrivit Mediafax, întrevederea având loc la solicitarea americanilor. Publicații internaționale de analiză precum Foreign Policyși Bloomberg notează că întâlnirea este o manevră a lui Trump de a stăvili expansiunea Rusiei și Chinei la granița NATO.

The Guardian notează că invitația este oarecum surprinzătoare, în contextul în care potrivit unor informații publicate de site-ul de investigație Direkt36, autoritățile americane ar fi fost nemulțumite de faptul că Ungaria are o atitudine intransigentă față de unele subiecte considerate strategice pentru interesele americane.

Totodată, Washingtonul ar fi fost nemulțumit și de faptul că Guvernul a ignorat solicitarea ambasadorului american la Budapesta de a nu închide Universitatea Central Europeană, fondată de George Soros.

Cu toate acestea, Guvernul Orban a semnat un acord de cooperare în domeniul apărării în aprilie, iar analiștii anticipează că Budapesta ar urma să și cumpere echipamente militare din Statele Unite.

''Ei (SUA, n.red.) sunt o superputere, noi suntem o ţară central-europeană medie (…), dar avem în continuare abordări foarte asemănătoare în multe domenii importante'', a spus pentru Politico.eu ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, caracterizând cele două ţări drept ''prietene''. ''De când Trump este preşedinte, încercările de imixtiune deschisă în chestiunile interne ale Ungariei au fost eliminate (…) În timpul lui Obama au existat încercări clare de amestec în chestiuni interne, încercări făcute pe faţă, foarte puternice, spectaculoase şi vizibile'', a adăugat el, citat de Agerpres.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al lui Orban, Zoltan Kovacs, a menţionat pe Twitter că pe agenda vizitei premierului ungar în SUA se vor afla teme ce ţin de cooperarea militară, relaţiile bilaterale, securitatea regională şi securitatea energetică.

Cu privire la aceasta din urmă, Szijjarto a spus: ''Americanii trebuie să înţeleagă că (…) având în vedere infrastructura (…) noi suntem dependenţi de resursele energetice ruseşti''.

''Le spunem mereu, şi desigur că ei ne încurajează să ne diversificăm (sursele de aprovizionare cu energie, n.red.) de asemenea şi cu ei, ceea ce este în regulă, ne-ar bucura. Dar dacă societatea Exxon Mobil nu exploatează gazele, atunci ce putem face noi?'', a continuat şeful diplomaţiei ungare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.