Povestea vasluianului Mihai Danciu, gasit in stare de inconstienta, batut, mirosind a alcool, a facut valuri in media online, amuzand, ca orice istorie despre cei din Vaslui si relatia lor cu alcoolul. Dar, lucrurile nu stau chiar asa, conform declaratiilor sale, intr-un interviu acordat libertatea.ro. Mihai Danciu a plecat in Anglia, convins de catre consateni de-ai sai, de oportunitatea de a castiga niste bani. Nu era la prima experienta de acest gen, la inceputul lunii octombrie a plecat spre Buzau, locul in care se adunau toate persoanele din zona Moldovei, doritoare sa plece la munca in Marea Britanie. Au fost impartiti in doua microbuze, in care au calatorit direct spre Londra, la vila unui tigan, caruia toata lumea ii spunea ”Doctorul”. Vasluianul crede ca primise aceasta porecla pentru ca umbla in permanenta intr-un halat alb.
Ajuns acolo, lui Mihai Danciu i s-au detaliat conditiile de munca: 12 ore de lucru pe zi, pe santier, masa si cazare gratuite, insa cu retinerea retributiei ”pentru locuinta”. Urma sa fie cazat alaturi de alti 12 romani, la parterul vilei, unde trebuia sa doarma doar pe niste saltele.
Din cauza conditiilor impuse, vasluianul a refuzat sa accepte contractul de munca si a decis sa plece. A iesit pe usa vilei si, dupa ce a parcurs cateva zeci de metri, a fost ajuns din urma de doi barbati, care l-au luat pe sus si l-au dus inapoi in casa.
”M-au legat de maini si de picioare, mi-au pus calus in gura si dupa asta mi-au dat bataie. M-au udat cu vin, cu apa si mi-au turnat coniac pe gat si apoi m-au batut incontinuu de la ora 10 dimineata pana la 12 noaptea. Au zis ca ma arunca in hazna. Deja ma pusesera cu capul in gaura aia. Era un oblon din tabla. Am avut noroc de un coleg de munca, daca pot sa-i spun asa, care, in momentul in care a dat sa intre in casa, m-am strecurat pe langa el si am fugit”, sustine Mihai Danciu, potrivit libertatea.ro.
”Am inceput sa fug, insa, fiind noapte, m-am lovit cu pieptul de un gard din plasa de sarma, m-a respins si am inceput sa fug in lungul lui. Apoi, am auzit masina politiei si am vrut sa ies, insa, de frica pe motiv ca ar putea fi acolo ca cine stie ce mafie o fi, am ramas acolo. A doua zi am fost gasit de catre o vecina, care a anuntat Politia”, a mai povesti vasluianul.
A fost internat la un spital din Londra, revenindu-si din coma dupa doua zile.
”Cand m-am trezit, dupa doua zile de coma, nu stiam ce-i cu mine si am crezut ca sunt la spitalul din Vaslui. Am avut noroc de domnisoara Adina, care este de aici, de la noi, din Moldova, si care m-a ajutat foarte mult. Dupa ce mi-a creat acel cont pe Facebook, a venit la spital cu un consatean care este de mai multi ani in Anglia. El mi-a dat bani de am reusit sa ajung cu autocarul inapoi acasa, la Vaslui”, a mai declarat barbatul.
Vasluianul a stat 12 zile in spitalul din Londra, pentru recuperare, ulterior fiind externat. S-a urcat in autocar si a plecat spre casa.
Pornind de la povestea vasluianului, care, oricat de betiv e descris de vecinii sai, pare sincer in declaratii – in sprijinul acestei idei, de remarcat in clipul video, sotia sa, care plange in fundal, credem politia ar trebui sa demareze o ancheta in legatura cu posibila filiera de exploatare a muncitorilor romani in strainatate.